Coșul este gol !
Biofarm

1
SennaLax Plus Cruşin, 20 comprimate
SennaLax Plus Cruşin, 20 comprimate
15.00 Lei
15.00
SennaLax PLUS CRUŞIN contribuie la asigurarea unui tranzit intestinal normal, în vederea menţinerii stării de sănătate şi optimizării funcţiilor organismului. Acţiunea extractului de Senna se exercită la nivelul colonului, direct asupra mucoasei intestinale şi se datorează unor derivaţi antrachinonici eliberaţi, sub influenţa florei intestinale, din glicozidele precursoare, conţinute în produsul vegetal. Acţiune Mişcările propulsive ale colonului/intestinului subţire sunt stimulate, ca urmare, probabil, a iritaţiei mucoasei, precum şi a modificării permeabilităţii acesteia, crescând astfel difuziunea apei şi a electroliţilor ia nivelul conţinutului intestinal. Asocierea extractelor celor două plante, Senna şi Cruşinul, asigură obţinerea efectului de accelerare a eliminării scaunelor, sigur şi eficient. Administrarea suplimentului alimentar nu este însoţită de dureri abdominale, iar tranzitul intestinal este îmbunătăţit după aproximativ 6-8 ore de la administrarea orală (eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide). Ingrediente Un comprimat conţine agenţi de încărcare (lactoză monohidrat, fosfat acid de calciu dihidrat), extract hidroalcoolic uscat 7-12:1 din fructe de Senna (Cassia acutifolia) corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senoside B, extract hidroalcoolic uscat 4-6:1 (pe bază de maltodextrină şi dioxid de siliciu) din scoarţă de Cruşin (Rhamnus frangula) corespunzător la 10 mg glucofranguline, amidon modificat (amidon parţial pregelatinizat din porumb), agent de întărire (polividonă K30), agenţi antiaglomeranţi (talc, stearat de magneziu). Utilizare Adulţi: 1-2 comprimate pe zi, de preferinţă seara, la culcare, pentru a obţine un scaun semilichid în cursul dimineţii următoare. Durata administrării se recomandă a fi de maxim 7 zile, pentru a evita fenomenele de obişnuinţă sau dependenţă. Administrarea se poate relua după o pauză de o săptămână. Precauţii Nu se recomandă copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, persoanelor cu obstrucţii intestinale, inflamaţii intestinale acute, apendicită, precum şi persoanelor cu intoleranţă la lactoză sau sensibile la oricare dintre ingrediente. Persoanele în vârstă sunt sfătuite să utilizeze o cantitate redusă la jumătate. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Producător: SC BIOFARM SA, Bucureşti, România.
Biofarm A1X005104
1
SennaLax Cioco- Laxativ natural, 10 tablete masticabile
SennaLax Cioco- Laxativ natural, 10 tablete masticabile
14.50 Lei
14.50
Acţiunea extractului de Senna se exercită la nivelul colonului, direct asupra mucoasei intestinale şi se datorează unor derivaţi antrachinonici eliberaţi, sub influenţa florei intestinale, din glicozidele precursoare, conţinute în produsul vegetal. Tranzitul intestinal este îmbunătăţit după aproximativ 6-8 ore de la administrarea orală (eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide). Ingrediente O tabletă masticabilă conţine: îndulcitori (maltitol, acesulfam de potasiu), grăsime vegetală total hidrogenată (palmier), lapte praf, extract hidroalcoolic uscat 7-12:1 din fructe de Senna (Cassia acutifolia) corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senoside B, cacao, cafea solubilă decafeinizată, agent de îngroşare (gluconat de calciu), aromatizanţi (aromă de ciocolată, vanilină). Conţinutul de cacao şi cafea solubilă decafeinizată conferă produsului un gust intens şi plăcut. Acţiune: Mişcările propulsive ale colonului/intestinului subţire sunt stimulate, ca urmare a iritaţiei mucoasei, precum şi a modificării permeabilităţii acesteia, crescând astfel difuziunea apei şi a electroliţilor la nivelul conţinutului intestinal. Utilizare Adulţi: 1-2 tablete masticabile pe zi, de preferinţă seara, la culcare, pentru a obţine un scaun semilichid în cursul dimineţii următoare. Durata administrării se recomandă a fi de maxim 7 zile, pentru a evita fenomenele de obişnuinţă sau dependenţă. Administrarea se poate relua după o pauză de o săptămână. Precauţii Nu se recomandă copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, persoanelor cu obstrucţii intestinale, inflamaţii intestinale acute, apendicită, precum şi persoanelor care se cunosc cu alergie la ingredientele produsului. Persoanele în vârstă sunt sfătuite să utilizeze o cantitate redusă la jumătate. Consumul în exces poate avea efecte laxative. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Producător: SC BIOFARM SA, România.
Biofarm A0X007910
1
Devarici 30 comprimate filmate
Devarici 30 comprimate filmate
24.00 Lei
24.00
DEVARICID este un produs unic deoarece substanţele active sunt obţinute printr-o metodă tehnologică unică numită micronizare. Micronizarea este un proces riguros, avansat din punct de vedere tehnologic, prin care particulele de substanţe active sunt reduse la dimensiuni microscopice, de ordinul a maximum 5 microni. Micronizarea substanţelor active creşte biodisponibilitatea acestora. Produs de o calitate superioară, DEVARICID, cu un raport ideal între diosmină şi hesperidină, este util persoanelor care resimt senzaţia de picioare grele, umflate, crampe, dureri la nivelul gambelor, precum şi acelora cu disconfort în zona anală. Diosmina este un bioflavonoid natural, derivat din hesperidină, care poate fi izolată din diverse surse vegetale, cel mai frecvent din portocale dulci, Citrus sinensis. Componentele active, diosmină şi hesperidină, sunt micronizate pentru o absorbţie bună şi rapidă în organism. Ingrediente: un comprimat conţine 450 mg diosmină micronizată şi 50 mg hesperidină micronizată, agent de glazurare, agent de afânare, antiglomeranţi, agent de întărire. Mod de administrare: Adulţi: câte 1 comprimat de 2 ori pe zi în timpul meselor. Se pot utiliza câte 2 comprimate de 3 ori pe zi, timp de 4 zile, scăzând apoi la câte 2 comprimate de 2 ori pe zi, timp de 3 zile. După aceste 7 zile se va continua cu câte 1 comprimat de 2 ori pe zi. Comprimatele se iau cu puţină apă, în timpul meselor. Precauţii Femeile însărcinate trebuie să ceară sfatul medicului înainte de utilizare. A se evita, pe cât posibil, consumul în timpul perioadei de lactaţie. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Producător: SC BIOFARM, Bucureşti, România.
Biofarm ACA1X004081
1
Herbaflu spray nazal 10ml
Herbaflu spray nazal 10ml
17.50 Lei
17.50
Indicatii Igiena nazală cotidiană a copiilor şi adulţilor, protejarea și accelerarea vindecării mucoasei nazale lezate, inclusiv postoperator. Combate senzaţiile neplăcute de uscăciune, arsură, prurit (mâncărime). Adjuvant în rinite alergice, rinite atrofice, rinosinuzite, polipi nazali. Mod de administrare Se administreaza cate 1-2 pulverizari in fiecare nara, de 1-4 ori pe zi. Herbaflu® Lavaj Nazal Protect poate fi utilizat in igiena nazala pentru o lunga durata de timp. Concentratia 1 ml solutie contine clorura de sodiu 9 mg, Dexpanthenol 9 mg.
Biofarm A6180415_01X006969
1
SennaLax - Laxativ natural, 20 comprimate
SennaLax - Laxativ natural, 20 comprimate
11.00 Lei
11.00
SennaLax contribuie la asigurarea unui tranzit intestinal normal. Acţiunea extractului de Senna se exercită la nivelul colonului, direct asupra mucoasei intestinale şi se datorează unor derivaţi antrachinonici eliberaţi, sub influenţa florei intestinale, din glicozidele precursoare, conţinute în produsul vegetal. Acţiune Mişcările propulsive ale colonului/intestinului subţire sunt stimulate, ca urmare, probabil, a iritaţiei mucoasei, precum şi a modificării permeabilităţii acesteia, crescând astfel difuziunea apei şi a electroliţilor ia nivelul conţinutului intestinal. Administrarea suplimentului alimentar nu este însoţită de dureri abdominale, iar tranzitul intestinal este îmbunătăţit după aproximativ 6-8 ore de la administrarea orală (eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide). Ingrediente Un comprimat conţine agenţi de încărcare (lactoză monohidrat, fosfat acid de calciu dihidrat), extract hidroalcoolic uscat 7-12:1 din fructe de Senna (Cassia acutifolia) corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senoside B, agenţi de întărire (carboximetilceluloză sodică, polividonă K30), agent de afânare (amidon 1500 parţial pregelatinizat), agenţi antiaglomeranţi (stearat de magneziu, talc). Utilizare Adulţi: 1-2 comprimate pe zi, de preferinţă seara, la culcare, pentru a obţine un scaun semilichid în cursul dimineţii următoare. Durata administrării se recomandă a fi de maxim 7 zile, pentru a evita fenomenele de obişnuinţă sau dependenţă. Administrarea se poate relua după o pauză de o săptămână. Precauţii Nu se recomandă copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, persoanelor cu obstrucţii intestinale, inflamaţii intestinale acute, apendicită, precum şi persoanelor care se cunosc cu alergie la ingredientele produsului. Persoanele în vârstă sunt sfătuite să utilizeze o cantitate redusă la jumătate. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Producător: SC BIOFARM SA, Bucureşti, România.
Biofarm A1X005103
1
Devaricid Plus C cu extract de castane,30 comprimate filmate
Devaricid Plus C cu extract de castane,30 comprimate filmate
26.00 Lei
26.00
Unicitatea produsului Devaricid Plus C cu extract de castane este susţinută atât de compoziţia sa, cât şi de metoda tehnologică unică de obţinere a substanţei active. Produsul conţine singura combinaţie de substanţe bioactive care contribuie la menţinerea sănătăţii vaselor de sânge şi asigură o circulaţie optimă la nivelul picioarelor. Ce este Devaricid Plus C cu extract de castane Substanţa activă - diosmină - se obţine prin micronizare, metodă ce constă într-un proces riguros, avansat din punct de vedere tehnologic, prin care particulele de substanţe active sunt reduse la dimensiuni microscopice, de ordinul a maximum 5 microni. Micronizarea substanţelor active creşte biodisponibilitatea acestora. Extractul din fructe de Acerola acţionează sinergie cu diosmină şi rutozidă, potenţând efectul acestora asupra circulaţiei de la nivelul picioarelor. Acţiune Produs de o calitate superioară, Devaricid Plus C cu extract de castane este o combinaţie unică de diosmină, rutozidă, extract din seminţe de Castan sălbatic şi extract din fructe de Acerola (Vitamina C), pentru buna funcţionare a circulaţiei venoase de la nivelul membrelor inferioare. Diosmină este un bioflavonoid natural, derivat din hesperidină, care poate fi izolată din diverse surse vegetale, cel mai frecvent din portocale dulci, Citrus sinensis. Diosmină este micronizată pentru o absorbţie bună şi rapidă în organism. Rutozida este o glicoflavonoidă, care se regăseşte în multe plante. Rutozidă protejează acidul ascorbic (vitamina C) de oxidare, cele două componente potenţându-şi reciproc efectele. Extractul din seminţe de Castan sălbatic (Aesculus hippocastanum) menţine elasticitatea venelor membrelor inferioare, contribuie la menţinerea tonusului vaselor de sânge şi al pereţilor vasculari, întreţinând în limite fiziologice circulaţia venoasă de la acest nivel. Acerola (Malpighia glabra), cunoscută şi sub denumirea de “cireaşă de Barbados”, este originară din zona Caraibelor şi renumită în întreaga lume pentru concentraţia mare de vitamina C (conţine de 30 de ori mai multă vitamina C decât lămâia) şi aroma plăcută. Vitamina C contribuie la formarea normală a colagenului pentru funcţionarea normală a vaselor de sânge periferice. De asemenea, vitamina C contribuie la reducerea oboselii şi extenuării. Ingrediente: diosminămicronizată 300 mg, agent de încărcare, extract hidroalcoolic uscat în bază de dioxid de siliciu din seminţe de Castan-sălbatic, agent de încărcare, agenţi antiaglomeranţi, rutozidă 20 mg, extract în bază de maltodextrina din fructe de Acerola, agent de întărire. Mod de administrare: Adulţi: 1 comprimat pe zi în timpul meselor. Pentru rezultate cât mai bune se recomandă utilizarea pe termen lung. Precauţii A se evita, pe cât posibil, consumul în timpul sarcinii şi perioadei de lactaţie. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Producător: SC BIOFARM SA , Bucureşti, România.
Biofarm A6180415_01X006678
1
SennaLax Plus Aloe, 20 comprimate
SennaLax Plus Aloe, 20 comprimate
12.50 Lei
12.50
SennaLax PLUS ALOE este recomandat ca supliment alimentam vederea menţinerii unui tranzit intestinal optim. Actiunea extractului de Senna se exercită la nivelul colonului, direct asupra mucoasei intestinale şi se datorează unor derivaţi antrachinonici eliberaţi, sub influenţa florei intestinale, din glicozidele precursoare, conţinute în produsul vegetal. Acţiune Mişcările propulsive ale colonului/intestinului subţire sunt stimulate, ca urmare, probabil, a iritaţiei mucoasei, precum şi a modificării permeabilităţii acesteia, crescând astfel difuziunea apei şi a electroliţilor ia nivelul conţinutului intestinal. Aloe vera contribuie la menţinerea integrităţii vilozităţilor intestinale, ajută la normalizarea funcţiilor tractului digestiv şi favorizează absorbţia alimentelor. Administrarea suplimentului alimentar nu este însoţită de dureri abdominale, iar tranzitul intestinal este îmbunătăţit după aproximativ 6-8 ore de la administrarea orală (eliminarea a 1-2 scaune moi sau semilichide). Ingrediente Un comprimat conţine agenţi de încărcare (lactoză monohidrat, fosfat acid de calciu dihidrat), extract uscat din fructe de Senna (Cassia acutifolia) corespunzător la 20 mg glicozide hidroxiantracenice exprimate în senoside B, amidon modificat (amidon parţial pregelatinizat din porumb), 20 mg pulbere liofilizată de Aloe vera (Aloe barbadensis) în bază de maltodextrină, agent de întărire (polividonă K30), agenţi antiagiomeranţi (talc, stearat de magneziu). Utilizare Adulţi: 1-2 comprimate pe zi, de preferinţă seara, la culcare, pentru a obţine un scaun semilichid în cursul dimineţii următoare. Durata administrării se recomandă a fi de maxim 7 zile, pentru a evita fenomenele de obişnuinţă sau dependenţă. Administrarea se poate relua după o pauză de o săptămână. Precauţii Nu se recomandă copiilor, femeilor însărcinate sau care alăptează, persoanelor cu obstrucţii intestinale, inflamaţii intestinale acute, apendicită, precum şi persoanelor cu intoleranţă la lactoză sau sensibile la oricare dintre ingrediente. Persoanele în vârstă sunt sfătuite să utilizeze o cantitate redusă la jumătate. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Producător: SC BIOFARM SA, Bucureşti, România.
Biofarm ACA1X004872
1
Hepatoprotect Forte Silimarină 150mg, 50 comprimate
Hepatoprotect Forte Silimarină 150mg, 50 comprimate
22.00 Lei
22.00
Comprimate cu silimarină care sprijină capacitatea naturală de regenerare a ficatului, susţine digestia şi întreţine procesele normale de detoxifiere. Ingrediente Un comprimat conţine agent de încărcare (lactoză monohidrat), 150 mg silimarină, liant (hidroxipropilmetilceluloză), dezagregant (croscarmeloză sodică), antiaglomeranţi (stearat de magneziu, acid stearic, talc). Acţiune Silimarină este un amestec format din cel puţin 3 flavonoliganzi incluzând silibina (silibinina), silidianina şi silicristina. Ea reprezintă cel mai important constituent activ al extractului de Armurariu (Silybum marianum), o plantă originară din bazinul Mediteranei, cunoscută şi utilizată tradiţional ca remediu natural pentru susţinerea ficatului. Componentele silimarinei stabilizează membranele celulelor hepatice, favorizează eliminarea toxinelor şi ajută astfel la menţinerea funcţionalităţii normale a ficatului. Acţiunea antioxidantă ajută la combaterea efectelor nocive pe care le exercită asupra ficatului poluarea, infecţiile, diverse substanţe chimice (inclusiv alcoolul, toxinele din apă sau alimente, medicamentele etc.). Silimarină sprijină capacitatea naturală de regenerare a ficatului, susţine digestia şi întreţine procesele normale de detoxifiere. Utilizare: Câte 1 comprimat de 3 ori pe zi, cel puţin 3 luni. În continuare, 1 comprimat pe zi se poate utiliza pe termen lung. Precauţii Nu se recomandă utilizarea în timpul sarcinii, în caz de chist ovarian, endometrită, ciroză decompensată şi la copii. Se recomandă precauţie în cazul femeilor care alăptează, precum şi în caz de diabet zaharat. Conţine lactoză. Poate interacţiona cu contraceptive orale sau cu unele medicamente antiinfecţioase (metronidazol) la utilizarea concomitentă. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Producător: SC BIOFARM SA, Bucureşti.
Biofarm ACN1X003147
1
MECOPAR, 20 capsule
MECOPAR, 20 capsule
14.00 Lei
14.00
Aminoacizii sunt elemente structurale de bază ale proteinelor ce se găsec în toate celulele vii, cu funcţii biologice fundamentale, enzimatice, hormonale şi imunologice. În organismul uman, ficatul este organul care asigură 80% din aminoacizii necesari, iar diferenţa de 20% se obţine din alimentaţie. Aminoacizii esenţiali din MECOPAR sunt metionina, leucina, valina, izoleucina, treonina, triptofanul, fenilalanina şi lizina. Ingrediente: clorhidrat de L-lizina, acid ascorbic (vitamina C), nicotinamida (niacina sau vitamina B3), DL-metionina, L-leucina, L-valina, L-izoleucina, L-fenilalanina, Vitamina E, riboflavina (vitamina B2), acid pantotenic (vitamina B5), vitamina B6, vitamina B1, vitamina A, acid folic (vitamina B9), ergocalciferol (vitamina D2), ciancobalamina (vitamina B12). Compoziţie: Vitamina A contribuie la funcţionarea normală a sistemului imunitar, la menţinerea sănătăţii membranelor mucoasei şi a pielii. Contribuie la menţinerea vederii normale şi la procesul de diferentiere celulară. Vitamina B1 contribuie la funcţionarea normală a inimii. Vitamina B2 contribuie la menţinerea globulelor roşii normale şi la metabolismul normal al fierului. Vitamina B3 sau niacina contribuie la metabolismul energetic normal, la funcţionarea normală a sistemului nervos şi la menţinerea sănătăţii psihice. Vitamina B6 contribuie la sinteza normală a cisteinei, la metabolismul normal al proteinelor şi al glicogenilor, precum şi la reglarea activităţii hormonale. Vitamina B12 contribuie la procesul de diviziune celulară, la metabolismul normal al homocisteinei şi la formarea normală a globulelor roşii. Vitamina D2 contribuie la absorbţia/utilizarea normală a calciului şi fosforului, la menţinerea concentraţiilor normale de calciu în sânge şi funcţiei normale a sistemului muscular; de asemenea, contribuie la menţinerea sănătăţii sistemului osos şi dinţilor. Vitamina E contribuie la protejarea celulelor împotriva stresului oxidativ. Vitamina C contribuie la meninerea funcionării normale a sistemului imunitar în timpul exerciţiilor fizice intense şi după acestea. Contribuie la funcţionarea normală a vaselor de sânge, a sistemului osos, a ligamentelor, a gingiilor, a pielii şi a dinţilor. Contribuie la regenerarea formei reduse a vitaminei E şi creşte absorbţia fierului. Utilizare: Adulţi câte 1 capsulă pe zi. Mod de prezentare: Cutie cu 2 blistere a câte 10 capsule. Producător: SC BIOFARM SA, Bucureşti.
Biofarm ACA1X000464
1
Hepatoprotect Silimarină 70mg,60 comprimate
Hepatoprotect Silimarină 70mg,60 comprimate
18.00 Lei
18.00
Silimarina sprijină capacitatea naturală de regenerare a ficatului, susţine digestia şi întreţine procesele normale de detoxifiere. Este utilă pentru accelerarea recuperării ficatului în afecţiuni hepatice de diverse cauze. Ingrediente Un comprimat conţine agenţi de încărcare (lactoză monohidrat, fosfat acid de calciu dihidrat, celuloză microcristalină silicifiată), silimarină 70 mg, antiaglomeranţi (stearat de magneziu, talc). Acţiune Silimarină este un amestec format din cel puţin 3 flavonoliganzi incluzând silibina (silibinina), silidianina şi silicristina. Ea reprezintă cel mai important constituent activ al extractului de Armurariu (Silybum marianum), o plantă originară din bazinul Mediteranei, cunoscută şi utilizată tradiţional ca remediu natural pentru susţinerea ficatului. Componentele silimarinei stabilizează membranele celulelor hepatice, favorizează eliminarea toxinelor şi ajută astfel la menţinerea funcţionalităţii normale a ficatului. Acţiunea antioxidantă ajută la combaterea efectelor nocive pe care le exercită asupra ficatului poluarea, infecţiile, diverse substanţe chimice (inclusiv alcoolul, toxinele din apă sau alimente, medicamentele etc.). Utilizare Adulţi: câte 1 comprimat de 2-3 ori pe zi, cel puţin 3 luni. Precauţii Nu se recomandă utilizarea în timpul sarcinii, în caz de chist ovarian, endometrită, ciroză decompensată şi la copii sub 3 ani. Se recomandă precauţie în cazul femeilor care alăptează, precum şi în caz de diabet zaharat. Conţine lactoză. Poate interacţiona cu contraceptive orale sau cu unele medicamente antiinfecţioase (metronidazol) la utilizarea concomitentă. Atenţionări Suplimentele alimentare nu înlocuiesc o dietă variată şi echilibrată şi un mod de viaţă sănătos. A nu se depăşi doza recomandată pentru consumul zilnic. A nu se lăsa la îndemâna şi vederea copiilor mici. Citiţi cu atenţie şi în întregime prospectul înainte de a începe să luaţi acest medicament, deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră. Producător: SC BIOFARM SA, Bucureşti.
Biofarm ACA1X000396
1
Hepatoprotect Regenerator, 28 capsule
Hepatoprotect Regenerator, 28 capsule
22.00 Lei
22.00